Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din România. El face parte din juriul emisiunii Chefi la cuțite, pe care a reușit să o câștige de două ori până acum. În afara pasiunii pentru gătit, Florin este un împătimit al sportului. Recent, el a postat pe rețelele de socializare o fotografie elocventă în acest sens.
Emisiunea Chefi la cuțite este una dintre cele mai de succes emisiuni de televiziune din țara noastră. Telespectatorii urmăresc cu mare interes fiecare ediție a show-ului în care concurenții se întrec în prepararea unor rețete cât mai deosebite.
Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea sunt cei trei jurați ai emisiunii Chefi la cuțite. Ei încearcă în fiecare ediție să identifice cei mai talentați concurenți și să-i coopteze în echipele lor.
Florin Dumitrescu s-a făcut rapid remarcat prin talentul său incontestabil în arta culinară, dar și prin caracterul jovial și foarte deschis. El a devenit, astfel, unul dintre preferații telespectatorilor.
În ciuda faptului că petrece foarte mult timp în bucătărie, Florin reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat. El este un împătimit al sportului și nu ratează nicio ocazie pentru a face mișcare. Recent, cheful a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare într-un bazin, în timp ce montează o poartă de polo. Florin a ținut să explice că se afla acolo încă de la prima oră a dimineții, jocul de polo fiind una dintre pasiunile sale. El a făcut totodată o ironie fină la adresa colegilor săi, Bontea și Scărlătescu, care merg la pescuit în timpul liber.
„Bontea și Scărlătescu merg la pescuit, eu tot la luciul apei, dar la polo! Fiecare cu pasiunile lui. Aici, de azi dimineață când puneam poarta la locul ei, la 8 dimineața, după doar 5 ore de somn. Aviz pasionaților, se joacă la Oradea Cupa României la polo, puteți vedea meciurile pe pagina de youtube a federației! Spor la gătit!”, a scris Florin Dumitrescu.
În afara succesului de care se bucură pe plan profesional, Florin Dumitrescu este împlinit și în viața personală. Din vara anului 2014 este căsătorit cu Cristina. Cei doi au vorbit, recent, despre începutul relației lor. Cu acest prilej, Florin Dumitrescu a dezvăluit că și-a cunoscut soția chiar în restaurantul în care el lucra la vremea respectivă. În primele două luni, ei au vorbit foarte mult prin intermediul mesajelor pe Facebook. Abia după această perioadă de tatonare, Cristina i-a dat numărul ei de telefon.
„Începutul relației noastre a fost foarte interesant, ne-am cunoscut așa cum suntem noi, ne-am mutat împreună deja la câteva zile de când, oficial, am început relația, dar, în același timp, ne ascundeam de ochii lumii. Proprietarii restaurantului unde lucram eu erau prieteni cu Cristina și nu știam ce părere și-ar fi făcut dacă noi ne-am fi afișat împreună, în perioada respectivă. Așa că ea era pentru mine «Fructul Interzis» și ne furam câte un pupic, pe ascuns, pe terasă sau în spatele bucătăriei.
Dar, înainte să ajungem la asta, am avut două luni în care vorbeam foarte mult pe Facebook, prin mesaje, momente în care ne împărtășeam toate gândurile și vorbeam despre orice. Abia după două luni mi-a dat și numărul de telefon”, a declarat Florin Dumitrescu pentru Viva.